Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost prezent recent la un eveniment care a avut ca tematică Boala Dravet.
Vă prezentăm mesajul Colegiului Medicilor din Municipiul București, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Familie. Această zi a fost marcată vineri, 19 mai.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
Ieri, SMURD a sărbătorit 15 ani de la înființarea acestui serviciu la nivelul municipiului București.
UMF „Carol Davila” organizează a doua ediție a Congresului Internațional NutriTerra, în contextul marcării a 100 de ani de la înființarea Facultății de Farmacie.
Organizația Salvați Copiii România dotează Maternitatea Cantacuzino, care tratează prematuri de la 24 de săptămâni de gestație, cu echipamente medicale de ultimă generație, în valoare totală de aproape 100.000 de euro.
Muzeul Municipiului București propune două expoziţii tematice, care pot fi vizitate până la 28 mai a.c.
Institutul Oncologic București a obţinut autorizaţia pentru a desfășura studii clinice de fază I, a anunţat, la deschiderea oficială a Zilelor Medicale și Știinţifice ale IOB, conf. dr. Laurenţia Galeș.
În luna mai, una dintre curțile interioare ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București va fi amenajată.
Spitalul Universitar de Urgență București – SUUB organizează în luna mai o conferință pe tema gastroenterologiei.
În 8 mai a avut loc Gala Societății Studenților în Medicină din București, primul eveniment de acest tip organizat în România de studenții la medicină.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” organizează în această perioadă Cupa „Carol Davila” la Fotbal.
Vizitați Muzeul Municipiului București de Noaptea Muzeelor. Instituția a dat publicității programul complet pentru muzeele din componența sa.
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea cere sprijinul autorităților responsabile pentru crearea unui parc-pădure urbană în sectorul 6 al Bucureștiului, pe un teren de 84 de ha care aparține statului român.
Locuitorii din Capitală sunt invitați la o experiență senzorială unică, oferită în cadrul Zilelor Horticulturii Bucureștene, în campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
În ultimul weekend din aprilie a început cel mai popular eveniment care se desfășoară în aer liber în Capitală: „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”.
Primarul general al municipiului București, Nicușor Dan, a anunțat că începând de joia aceasta, 4 mai, vor avea loc tratamentele de combatere a țânțarilor în toate parcurile din Capitală.
Joi, 27 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere a grupelor de studenți din anul I din cadrul fiecărei facultăți a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe